Ştii acel sentiment că nu e nimeni lângă
tine, să te ajute, să-ţi dea un sfat, să-ţi fie alături?.. Aşa mă simt eu. Singură,
atât de singură. Un sentiment care trece, o dată cu veselia, dar apoi revine,
iar şi iar. E ciudat să te simţi diferit de ceilalţi.. Să realizezi că nu ai ce
vorbi nici cu 1 din 10 persoane. Dar apoi intervine obişnuinţa. Îţi zici ‘Asta
e !’şi mergi mai departe. Dar nu încetezi să speri că undeva, există o
persoană care îţi va fi prieten necondiţionat, sau suflet pereche. Şi speri,
speri, speri..